Animale


Receive HTML?

Home arrow Conservare arrow Protectia pasarilor rapitoare
Protectia pasarilor rapitoare PDF Imprimare E-mail

La 22 octombrie  2008, s-a semnat la  Abu Dhabi un acord între 28 de ţări.  Aceste ţări au căzut de acord să acorde mai multă protecţie speciilor de păsări migratoare de pradă şi bufniţelor din Europa, Africa şi Asia.  Acest acord se referă la 78 de tipuri de păsări.

În unele zone, protecţia speciilor migratoare pune probleme.  Potrivit unui studiu al guvernului britanic, mai mult de 78 de specii sunt periclitate.

Acordul semnat acum urmăreşte întărirea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei păsărilor migratoare. În fiecare an, păsările migratoare trec frontierele dintre mai multe ţări, dar în fiecare ţară se confruntă cu legislaţii diferite. 

Acum urmează să se adopte noi iniţiative.  Una dintre acestea este protejarea zonelor în care păsările răpitoare trec în număr mare, precum Gibraltar, Bosfor şi Suez.  

Acordul presupune de asemenea trecerea la acţiune.  Aceasta înseamnă protecţie prin lege, protecţia habitatelor, o mi bună urmărire a aplicării legii, monitorizare coordonată pe traseele de migraţie şi conştientizarea publicului.

În Europa, legile privind Flora şi Fauna şi ghidurile privind păsările şi habitatele oferă o mai bună protecţie.  Acest Acord face parte din Convenţia ONU privind păsările migratoare  (CMS), cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Bonn.

Rezumat după  European Zoo Nutrition Centre.  Sursa: minlnv.nl

Comments
Cautare
Doar utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.!

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >

Stiri

Check This out

 Plant Ecology and Evolution Lab 

Citeste mai departe...
 
IUCN study confirms vertebrate extinction crisis
Citeste mai departe...
 
We (G.A.I.N.) have created an English language  homepage.....
Citeste mai departe...
 
The new EAZA campaign is now underway.......
Citeste mai departe...
 

The story of SHAPE―Regionals

Citeste mai departe...
 
Training materials wanted for Romanian project.....
Citeste mai departe...
 
© 2018 Zoolinx Romania

Powered by Pret-Corect