Animale


Receive HTML?

Home arrow Educatie arrow Educacia este o sarcina esenciala privind conservarea Ón zoo.
Educacia este o sarcina esenciala privind conservarea Ón zoo. PDF Imprimare E-mail


Educaţia este o sarcină esenţială privind conservarea în zoo.

Toţi trebuie să avem ocazia de a obţine experienţă nemediată şi de a putea afla despre lumea naturală în care trăim. Dacă vrem să avem succes în conservare, va trebui să ne inspirăm semenii să aibă grijă de animale şi să le înţeleagă pe ele şi ameninţările cu care se confruntă în natură.

Unul dintre obiectivele zoo este de a promova cunoaşterea lumii naturale prin intermediul zoo. O instituţie zoologică este o valoroasă resursă educaţională şi culturală, laolltă cu muzeele şi grădinile botanice.

Strategia mondială privind conservarea conchide că, dacă există o abordare profesională, cunoaşterea publicului zoo şi un plan de educaţie clar, programele de educare în zoo pot reuşi să sporească conştientizarea de către public a valorilor de neînlocuit ale naturii. Educaţia este deci o sarcină esenţială privind conservarea pe care trebuie să o îndeplinească instituţiile zoologice.

În toate aceste instituţii trebuie să existe o politică scrisă şi funcţională privind educarea, în care să se identifice unităţile educaţionale şi să se stabilească metodele prin care aceste unităţi să fie dirijate către diferite categorii de public vizitator.

Conceptul de educaţie zoo este mult mai mare decât un simplu program pentru şcoli şi trebuie să se adreseze întregii game a vizitatorilor instituţiei.

Publicul vizitator variază de la o instituţie la alta, dar fiecare zoo trebuie să aibă idee despre compoziţia publicului său vizitator pentru a-şi putea adapta programul de educare. Câteva exemple sunt vizitatorii în general, localnici, turişti, familii, grupuri de vârste diferite, prieteni, şcoli, grupuri de aceeaşi vârstă, adolescenţi, persoane în vârstă, handicapaţi, persoane ştiutoare sau neştiutoare de carte.

Între componentele educaţionale se pot număra subiecte precum comportamentul animalelor, managementul animalelor în zoo, varietatea formelor de viaţă, diferite teme legate de animale, aspecte globale sau/şi locale ale conservării/habitatelor, ameninţări la adresa anumitor specii, rolul zoo în conservare şi respectul şi aprecierea speciilor sălbatice.

Animalele trebuie să fie clar şi corect identificate în fiecare ţarc. Speciile ameninţate şi speciile aflate în programe de reproducţie coordonate la nivel regional, naţional şi internaţional trebuie evidenţiate. Trebuie să existe o uniformitate a nomenclaturii utilizate pentru speciile ameninţate. Datele evidente sunt cele din lista de date curentă a IUCN [Red Data List].

Trebuie să se aibă grijă pentru a nu lăsa impresia că animalele sunt minunate exemplare exotice de companie. Trebuie să se poată pune accent pe speciile ameninţate şi să se explice motivele pentru care se află în zoo. Pot fi incluse aspecte de conservare, precum lipsa de habitat şi comerţul cu produse animale. Trebuie de asemenea menţionate programele de reproducţie cu succes din zoo şi, dacă există, de reintroducere în mediul natural.

Trebuie accentuat că pentru ca un program educativ să aibă succes, animalele din zoo trebuie să fie expuse în cea mai bună stare, în ţarcuri care să le permită să ducă o viţă aproape naturală şi să participe le comportamente pe cât posibil asemănăoare cu cele naturale.

Animalele care arată că suferă de pe urma unor restricţii fizice şi/sau psihologice sunt contraproductive pentru educare şi vor compromite mesajul privind conservarea. Interpretarea/educarea trebuie să fie o parte integrantă a expoziţiilor zoologice şi să fie incorporate încă din faza de planificare a unor exponate noi.

Literatura şi jurnalele de specialitate la zi permit personalului să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi să fie la curent cu tendinţele recente ale biologiei şi conservării în zoo. În aceeaşi măsură, le permit sp ofere informaţii exacte vizitatorilor. – De aceea, trebuie să se creeze posibilitatea de acces a personalului la aceste informaţii
Materialele de referinţă/informaţiile pentru educare trebuie puse la dispoziţia publicului larg şi a publicului vizitator.

Ele pot include: pliante, ghiduri, note pentru profesori, pachete de informaţii şi fişe de lucru şi ar trebui afişate şi oferite contra cost sau gratuit.

Instituţia zoologică trebuie să demonstreze dorinţa de a comunica experienţă şi informaţii celorlalte colecţii prin participare, de exemplu, la ateliere şi conferinţe regionale. Colecţiile mai mici mai ales au numai de câştigat din aceste ocazii de relaţionare informală.

Comments
Cautare
Doar utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.!

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >

Stiri

Check This out

 Plant Ecology and Evolution Lab 

Citeste mai departe...
 
IUCN study confirms vertebrate extinction crisis
Citeste mai departe...
 
We (G.A.I.N.) have created an English language  homepage.....
Citeste mai departe...
 
The new EAZA campaign is now underway.......
Citeste mai departe...
 

The story of SHAPE―Regionals

Citeste mai departe...
 
Training materials wanted for Romanian project.....
Citeste mai departe...
 
© 2018 Zoolinx Romania

Powered by Pret-Corect