Animale


Receive HTML?

Home arrow Pagina ingrijitorului arrow Obieccii fac de grdinile zoologice
Obieccii fac de grdinile zoologice PDF Imprimare E-mail
 

PAGINA ÎNGRIJITORULUI

 

Căutam răspunsuri la întrebări sau argumente care ar putea să se ridice din partea îngrijitorilor zoo privind motivele pentru care animalele sunt ţinute în grădinile zoologice şi am dat peste un articol care răspunde tuturor întrebărilor uzuale cu care se confruntă un îngrijitor. Articolul “Păreri greşite despre zoo” este scris în 2004 de Brian Bertram (Zoolog) şi informaţiile vin în sprijinul personalului de îngrijire în cazul în care se confruntă cu astfel de întrebări din public. Ţin să-i mulţumesc lui Brian pentru permisiunea de insera acest articol care va fi împărţit în trei ediţii ale acestui buletin informativ.

Obiecţii faţă de grădinile zoologice

În cursul anilor am auzit o mulţime de argumente anti-zoo, exprimate cu diferite grade de luciditate. În cele ce urmează am încercat să separ şi să clarific argumentele. Principalele obiecţii aduse grădinilor zoo sunt de trei tipuri. Primul set (numerele 1-8 de mai jos) constă din argumente de genul grădinile zoologice în general nu ar trebui să existe, ideea însăşi fiind greşită. (în ediţia de faţă)

Lumea zoo răspunde adesea la acest argument cu justificări, legate îndeosebi de activitatea de conservare şi educare pe care o îndeplinesc instituţiile zoologice; al doilea set de argumente anti-zoo (numerele 9-16) atacă acest gen de justificări. (ediţia din septembrie)

Al treilea set (17-20) conţine practic argumente privind ceea ce se întâmplă practic la zoo (ediţia din octombrie)

1. “Instituţiile zoologice epuizează populaţiile din natură şi contribuie la ameninţarea speciilor”

Nu este adevărat. Cea mai mare partea animalelor achiziţionate de grădinile zoologice din occident sunt astăzi de fapt născute în alte instituţii zoo. Instituţiile preferă acest fapt, deoarece aceste animale sunt deja adaptate la condiţiile din zoo şi li se cunoaşte istoricul.

Mai există câteva exemplare, bătrâne la cele mai multe zoo, care au fost capturate din natură cu mulţi ani în urmă (mai ales animale precum elefanţii, ţestoasele şi papagalii), dar marea majoritate a animalelor din grădinile zoologice şi-au trăit întreaga viaţă la zoo.

Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ameninţate (‘Convenţia CITES’) reglementează transportul animalelor li produselor de origine animală (vii sau moarte) peste frontierele naţionale la toate speciile considerate ameninţate în natură. Este necesar să se obţină o licenţă de export şi import înainte de a face o astfel de mişcare de animale. Licenţele nu se acordă pentru animale capturate din natură sau specii grav ameninţate decât în situaţii foarte excepţionale, precum nevoia de sânge proaspăt în cadrul unui program organizat de colaborare pentru reproducţie, sau foarte rar în cazul salvării sau asigurării bunăstării animalelor.

Eliberarea licenţelor CITES în Regatul Unit este o procedură deschisă publicului şi gestionată de DEFRA (Departamentul pentru Mediu, Alimentaţii şi Afaceri Rurale) şi este supravegheată de personal şi organizaţii care dispun de cunoştinţele necesare.

Trebuie să se facă deosebirea dintre lumea zoo şi comerţul privat cu animale de companie, unde scara mişcărilor de animale este mult mai mare, imaginea generală nu este la fel de clară şi unde animalele mai mici implicate (în special reptile, amfibieni, peşti şi nevertebrate) este monitorizată cu mai puţină stricteţe.

2. “Zoo distrag atenţia de la eforturile de conservare a animalelor în natură

Nu există multe probe care să susţină această afirmaţie. Implicaţia ar fi că mass media ar scrie mai mult despre conservarea speciilor în natură dacă nu ar fi plină de reportaje despre animalele din zoo. Oare redactorii ar fi de acord cu un astfel de argument? Însă fără îndoială în zoo şi în publicaţiile zoo se spune şi se scrie foarte mult despre eforturile de conservare în natură, adesea sprijinite chiar de instituţiile zoologice. Instituţiile zoologice moderne se percep pe sine, aşa cum arată şi Strategia de Conservare în cadrul Zoo, ca susţinători puternici ai Strategiei Mondiale de Conservare (1980) a IUCN - Uniunea Mondială pentru Conservare, care subliniază un rol important al zoo nu numai în acţiune practică dar şi pentru conştientizarea publicului.

Argumentul adus uneori că oamenii s-ar strădui mai puţin să conserve animalele în habitatele lor din natură “pentru că vor supravieţui oricum la zoo”. Este analog cu orice argument legat de măsurile de siguranţă, sugerând că publicul va fi tot mai puţin atent dacă există o plasă de siguranţă, sau o centură de siguranţă, sau o cască de protecţie, sau o asigurare; se poate argumenta, dar în general societatea tinde să opteze în favoarea precauţiei şi nu prin asumarea mai multor riscuri. A risca dispariţia unei specii nu este chiar un risc uşor de asumat.

3. “Banii cheltuiţi pentru zoo ar trebui cheltuiţi în schimb pe conservarea în natură”

Acest argument neglijează faptul că anii cheltuiţi pe zoo în Marea Britanie sunt bani obţinuţi de instituţiile zoologice sau donaţi acestora pentru activitatea pe care o desfăşoară; nu sunt bani alocaţi de sus care ar putea fi destinaţi altfel unui scop diferit. Dacă nu ar fi zoo, nu ar veni nici banii. În alte ţări, în care instituţiile zoologice sunt sprijinite financiar de guvernele naţionale, acest argument ar putea avea ceva mai multă forţă: subvenţiile acordate zoo ar trebui dirijate în schimb unor activităţi în natură. Nu toată lumea ar fi de acord în principiu – banii cheltuiţi pentru a inspira şi stârni entuziasmul cetăţenilor faţă de obiectivele conservării, cu ajutorul unor animale vii impresionante, sunt probabil bani cheltuiţi cu folos. Vor exista întotdeauna divergenţe de opinii cu privire la proiectele sau activităţile care merită să fie subvenţionate – fiecare are alte priorităţi de alocare a banilor (şi evident, priorităţile altora par întotdeauna mai puţin raţionale decât cele proprii).

4. “Decât să fie închise, ar trebui să se dea speciilor posibilitatea să moară demn”

Cum adică demn? Dacă priveşti cadavrul unui rinocer, omorât cu săgeţi otrăvite sau cu gloanţe de mitralieră, cu cornul tăiat, cu intestinele înfulecate de vulturi, este greu de observat vreo urmă de demnitate. Este o realitate că activităţile omului duc la dispariţia multor specii, adesea într-un mod dureros şi lipsit de demnitate.

Cele mai multe specii pe cale de dispariţie sunt aşa ca urmare a activităţii omului; nu este vorba doar că omul se amestecă într-o ‘stingere naturală treptată’ a speciei. Nu aplicăm argumentul ‘să le lăsăm să moară demn’ în cazul oamenilor care mor de foame în zonele afectate de calamităţi. Nici, obiectiv privind la grupurile sănătoase de gâşte de Hawaii, oricşi arabi sau căprioare Pere David’s – specii care mai există şi astăzi numai mulţumită unor grădini zoologice şi activităţii lor de reproducţie în captivitate – nu poţi crede că ar fi fost mai bine ca aceste specii să fie lăsate să ‘se stingă demn’.

5. “Nu este corect să se restrângă libertatea animalelor”

Într-o lume idilică, poate că fiecare animal este ‘liber ca pasărea cerului’. În lumea reală, chiar şi animalele sălbatice sunt considerabil constrânse când e vorba de locul în care se duc sau ceea ce pot face, deşi, evident nu atât de fizic vizibil, cum se întâmplă în captivitate.

Vecinii agresivi şi cu spirit teritorial, de exemplu, pot limita foarte mult libertatea de mişcare, la fel şi răpitorii. Ca şi animalele din zoo, animalele domestice din fermă sau de acasă or trebuie să stea în spaţiile pregătite de om pentru ele şi în general societatea umană nu consideră că domesticirea sau creşterea de animale de fermă sau de companie este ceva rău.

Argumentul privind libertatea nu poate fi adus sincer decât de un vegetarian sută la sută, căci consumul de produse animale (pe care îl practică cei mai mulţi dintre noi) şi recoltarea umană a acestora implică în mod necesar menţinerea controlului asupra animalelor. A susţine că în cazul animalelor domestice sunt aplicabile cu totul alte considerente decât pentru cele sălbatice (adică din zoo) însemnă a ignora cât de repede şi complet pot reveni animalele domestice la viaţa în natură dacă este cazul – câinii, pisicile şi caprele, domesticite de multe generaţii, atunci când au ajuns pe insule cu secole în urmă au dus-o foarte bine în sălbăticie, adeseori în detrimentul faunei şi florei indigene.

Animalele din zoo şi cele domestice nu diferă în mod fundamental.

Menţinerea animalelor sălbatice în închisoare le face să sufere”

Sigur că ar putea, dacă ar fi ţinute în condiţii nepotrivite. În privinţa animalelor de la zoo, nu trebuie să uităm că aproape toate s-au născut şi au trăit la un zoo, ceea ce poate uşor presupune că ele se consideră acasă la zoo. Desigur, majoritatea încearcă remarcabil de rar să evadeze şi dacă un animal de la zoo reuşeşte uneori s iasă din ţarc prima sa grijă este de obicei să se întoarcă de unde a plecat. Animalele de la zoo au hrană de calitate şi din abundenţă, condiţii de mediu adecvate, nu sunt ameninţate de răpitori şi dispun de îngrijiri medicale, aşa că niciuna dintre cauzele naturale ale suferinţei nu li se aplică. Pe de altă parte, nemaitrebuind să petreacă prea mult timp încercând să evite astfel de neajunsuri, animalele de la zoo au mult mai mult timp liber, în care s-ar putea plictisi.

Nu ştim în ce măsură animalele de diferite specii ar putea simţi sau suferi de plictiseală. Pare rezonabil să presupunem că speciile cu un creier mai complicat se pot plictisi mai uşor decât altele – primatele mai mult decât peştii, urşii mai mult decât şerpii – dar nu avem dovezi importante.

Comportamentul stereotip poate apărea ca urmare a unui mediu social sau fizic lipsit de stimuli pentru animalul respectiv şi se poate manifesta mai ales în situaţii stresante. Unele specii, precum urşii, sunt mai susceptibile faţă de comportamentul stereotip decât altele, iar tiparele comportamentale pot dura remarcabil de mult. Însă trebuie subliniat că numărul de cazuri noi de stereotipie apărută la animalele din grădinile zoologice organizate din Marea Britanie este astăzi foarte mic.

Trebuie să ne ferim să presupunem că animalele nu se plictisesc niciodată în natură sau că duc o viaţă idilică. Existenţa implică probabil un anumit grad de disconfort acut sau suferinţă într-o anumită etapă a vieţii sau la moarte pentru cele mai multe animale cu conştiinţă de sine. Şoarecele pe care îl prinde pisica, gibonul cu un braţ rupt, antilopa bătrână cu dinţii stricaţi, somonul care nu mai poate sări peste cataractă, sau leul care moare de foame din lipsă de animale de vânat suferă toate, probabil, în moduri în care nu o fac la un zoo. Aceasta, desigur, nu justifică tolerarea suferinţei în captivitate, dar ne ajută să o punem în context.

Pentru animale este degradant să fie privite de gură-cască”

Căscatul gurii’ este desigur ceea ce fac alţii – respectiv eu observ, tu priveşti, el se uită contemplativ, ei cască gura.

Puţini ar considera că păsările pe care le priveşti ciugulind fărâmituri în grădină sunt degradate prin aceasta. CU toţii privim unii la alţii şi nu ne simţim degradaţi prin aceasta. Desigur, ţinem şi la intimitatea noastră atunci când o dorim şi un ţarc bun la zoo dă posibilitatea animalelor să se refugieze de ochii lumii şi de cei ai tovarăşilor de captivitate. Este de remarcat că animalele de la zoo nu tind în general să-şi petreacă timpul departe sau ascunse de privirile vizitatorilor; b chiar de multe ori se aşează în locuri vizibile şi de unde pot urmări ce se petrece în jur.

Este imoral să ţii animale pentru propria distracţie”

Este greu de argumentat consecvent că este acceptabil să ţii un animal pentru a-l mânca în final dar nu şi pentru a te bucura de el cât trăieşte. Noi oamenii nu trebuie neapărat să mâncăm carne, însă pentru cei mai mulţi dintre noi este u lucru plăcut şi acceptabil, la fel ca şi pentru multe alte specii. Societatea nu condamnă de altfel nici ţinerea de animale de companie, cu unicul scop de a ne ţine de urât, din plăcere sau din amuzament. Aspectul important legat de papagalul bunicii nu este acela că îl ţine de plăcere şi nu pentru a se hrăni cu el, ci că trebuie ţinut astfel încât să nu sufere pentru că nu îi sunt satisfăcute nevoile; acelaşi lucru este valabil în cazul animalelor de la fermă sau de la zoo.

Grădinile zoologice susţin c de fapt ele nu ţin animale în primul rând pentru amuzarea publicului, c mai ales din motive de conservare şi educative. Nu poate fi însă negat că vizitatorii vin la zoo de bună voie pentru a se recrea şi distra, iar administratorii zoo sunt conştienţi de nevoia de a atrage publicul.

Comments
Cautare
Doar utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.!

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >

Stiri

Check This out

 Plant Ecology and Evolution Lab 

Citeste mai departe...
 
IUCN study confirms vertebrate extinction crisis
Citeste mai departe...
 
We (G.A.I.N.) have created an English language  homepage.....
Citeste mai departe...
 
The new EAZA campaign is now underway.......
Citeste mai departe...
 

The story of SHAPE―Regionals

Citeste mai departe...
 
Training materials wanted for Romanian project.....
Citeste mai departe...
 
© 2018 Zoolinx Romania

Powered by Pret-Corect